Pandurii întâlnesc Fiorentina, într-un meci de gală pe Cluj Arena

Pandurii întâlnesc Fiorentina, într-un meci de gală pe Cluj Arena
Trupa italiană la care au făcut istorie Gabriel Batistuta, Abel Balbo şi, mai nou, Adrian Mutu,
va juca deseară la Cluj în unul din cele mai atractive meciuri ale acestei toamne.

Toamna se numără vedetele la Cluj. Deşi cu şanse minime de calificare în primăvara Europa League, Pandurii lui Cristi Pustai, dar şi spectatorii clujeni au ocazia unui duel cu una dintre cele mai importante trupe din Serie A, Fiorentina. Formaţia la care Batistuta a făcut istorie în anii '90 şi la care Mutu a cunoscut cea mai bună perioadă a carierei, a ajuns ieri la Cluj, iar în această seară se va duela cu Pandurii, de la ora 20:00. Meciul va fi în direct pe Digisport şi pe Pro TV.

Fiorentina are un start bun de campionat în Serie A, iar după 11 etape ocupă locul 6, la un punct în spatele revelaţiei Hellas Verona şi a celor de la Inter Milano. În ultima etapă, toscanii au fost autorii marii surprize, după ce au trecut de AC Milan, chiar pe San Siro (2-0), prin golurile lui Vargas şi Borja Valero. Deşi i-a lăsat acasă pe David Pizzaro, Giuseppe Rossi, „Super-Mario" Gomez sau Massimo Ambrosini, antrenorul toscanilor, Vicenzo Montella, a deplasat un lot cu destule nume grele. Juan Cuadrado, Joaquin, Borja Valero sau Alberto Aquilani, fost fotbalist la Juventus, Milan sau Liverpool, au aterizat ieri la Cluj pentru duelul din această seară de pe Cluj Arena. Fiorentina este liderul autoritar din grupa Pandurilor, cu maximum de puncte în cele trei meciuri disputate până acum, iar o victorie în această seară ar parafa calificarea în primăvara Europa League. În tur, italienii s-au impus la un scor lejer, 3-0, însă partida nu a fost tocmai la îndemâna elevilor lui Montella.

Eric de Oliveira a avut o bară, chiar în debutul meciului, iar Bogdan Unguruşan, fostul căpitan al Universităţii Cluj, s-a aflat şi el aproape de gol, şutul său fiind scos greu de portarul brazilian, Neto. Gorjenii merg şi în această seară pe ideea că nu au ce pierde şi şi-au mai trasat un obiectiv, acela de a nu încheia grupa pe ultimul loc. „Şanse matematice mai sunt, dar e foarte greu să ne mai gândim la o calificare. Trebuie să facem puncte pentru coeficientul de ţară. Ar fi onorant să terminăm pe locul al treilea în grupă. Nu mai trebuie să repetăm greşelile făcute în Italia, dar trebuie să fim conştienţi că jucăm cu Fiorentina, care tocmai a învins Milanul în ultima etapă. Am făcut o figură frumoasă până acum", a spus Cristi Pustai, antrenorul gorjenilor.

Pentru partida din această seară interesul se anunţă destul de ridicat, organizatorii aşteptând aproape 10.000 de oameni pe Cluj Arena. Biletele au fost puse la vânzare de aproape o săptămână, iar preţurile sunt cuprinse între 20 de lei (tribuna I şi II) şi 70 de lei (zona VIP). Partida dintre Pandurii şi AC Fiorentina se va juca de la ora 20:00, urmând să fie transmisă în direct de Digisport şi de Pro TV.

Palmares cu două „scudetto" şi şase cupe

Deşi în anii '90 avea o trupă extrem de puternică, cu Gabriel Batistuta, Abel Balbo sau Francesco Toldo printre vedete, Fiorentina a câştigat singurele două titluri în Serie A în urmă aproape jumătate de secol. Toscanii s-au încununat campioni ai Italiei în 1956 şi în 1969, dar au adăugat şi şase cupe de-a lungul istoriei, ultima câştigată în 2001. Pe plan european, Fiorentina are în palmares o Cupă a Cupelor, dar şi o finală de Cupa Campionilor, în 1957.

Falimentul şi Liga a IV-a

Cea mai neagră perioadă din istoria Fiorentinei s-a consumat în 2002. Clubul a intrat în insolvenţă din cauza unei datorii de 50 de milioane de euro pe care fostul patron, Vittorio Cecchi Gorri, nu a reuşit să o acopere. Echipa a retrogradat, dar i-a fost refuzat dreptul de participare în Serie B din cauză că nu a primit licenţa şi într-un final a fost desfiinţată, după ce a intrat în faliment. Diego Della Valle, un puternic om de afaceri din zona Toscanei, s-a implicat imediat, înfiinţând un alt club, cu numele de AC Fiorentina e Fiorentina Viola, care a fost înscris în Serie C2 (al patrulea eşalon). După patru ani, formaţia a revenit în Serie A, dar nu înainte de a-şi recupera dreptul de utilizare a culorilor „viola" şi a siglei clubului care a falimentat în 2002. Şase ani mai târziu, Fiorentina, cu Adrian Mutu şi Cristiano Vieri în componenţă, a fost la un pas de calificarea în finala Europa League, dar a pierdut la penalty-uri, cu Glasgow Rangers.

Comenteaza