Petrescu iese la atac: ”Dacă noi suntem hoți, cei de la Botoșani ce sunt?”

Petrescu iese la atac: ”Dacă noi suntem hoți, cei de la Botoșani ce sunt?”
Dan Petrescu a ieșit la atac după eliminarea CFR-ului din Cupă. ”Bursucul” e convins că a fost dezavantajat la Botoșani.

Tehnicianul "feroviarilor" a răspuns și acuzațiilor că CFR a avut arbitraje favorabile la anumite partide din acest sezon.

"Când joci la Botoșani, orice e posibil. Am avut două goluri, am avut penalty, roșu, tot ce vreți. Suntem cea mai dezavantajată echipă. Toată lumea țipă împotriva noastră. Arbitrii au câștigat meciul împreună cu adversarii. Dacă noi suntem hoți, cei de la Botoșani ce mai sunt? Am jucat trei meciuri cu ei și ne-au făcut pilaf în trei meciuri. M-am săturat. Poate hoții sunt în altă parte", a declarat Petrescu, citat de Digisport.

CFR Cluj și-a încheiat, joi, aventura din Cupa României. Ardelenii au cedat la penalty-uri pe terenul lui FC Botoșani, în 16-imile Cupei României. În timpul regulamentar, scorul a fost 1-1. Formația din Gruia nu a reușit să învingă Botoșaniul nici în campionat. Ambele dueluri s-au încheiat la egalitate, 1-1 și 0-0.

Comenteaza