Planul „B”: Universitatea cere oficial eliminarea licenţei pentru sezonul viitor

Planul „B”: Universitatea cere oficial eliminarea licenţei pentru sezonul viitor
Oficialii „U” Cluj îşi pregătesc actele pentru recursul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. În paralel, clujenii au trimis un memoriu la FRF prin care cer eliminarea licenţei pentru sezonul viitor al Ligii I.

Universitatea Cluj şi Rapid Bucureşti merg pe două fronturi în tentativa de a participa în Liga I şi în sezonul viitor. Cele două echipe se pregătesc să depună recursul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne unde, pe baza planului de reorganizare aprobat de judecătorul sindic, speră să fie întoarsă decizia forului fotbalistic din România de neacordare a licenţei. Pe de altă parte, oficialii lui „U" au trimis ieri o adresă oficială către Federaţia Română de Fotbal prin care cer ca pe ordinea de zi a Adunării Generale să se introducă încă un punct: eliminarea obligativităţii licenţei pentru sezonul 2013-2014.

Şedinţa va avea loc pe 1 iunie, la Casa Fotbalului. Tot atunci se va „bate în cuie" modul în care se va desfăşura ediţia viitoare a campionatului, în cazul în care „U" şi Rapid nu vor avea câştig de cauză la Lausanne. Horia Ţiril, administratorul judiciar al FC „U", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, că demersul său este regulamentar. Oficialul „Şepcilor roşii" a precizat că prin eliminarea licenţierii nu vor fi defavorizate cluburile care au îndeplinit deja condiţiile prevăzute în manualul Federaţiei, având în vedere că şi „U" îşi va plăti datoriile, conform planului de reorganizare. „Am văzut că sunt mulţi care spun că vrem să schimbăm regulile în timpul jocului. Nimic mai fals, noi vorbim despre o prevedere care priveşte ediţia viitoare a campionatului. Vrem ca licenţierea să fie obligatorie doar pentru echipele care merg în Europa. Ştiu că unii ar considera că nu e corect, că au fost cluburi care au făcut eforturi pentru a-şi plăti datoriile. Sunt de acord, dar şi noi, cu bani în cont, am dori să ne plătim datoriile, dar nu ne permite legea. Iar de achitat le vom achita, cu siguranţă, aşa cum arătăm în planul de reorganizare. Aştept să discutăm acest subiect în Adunarea Generală a Federaţiei", a explicat Ţiril.
Unul dintre cei mai aprigi contestatari ai eliminării obligativităţii licenţei a fost Gheorghe Hagi. Finanţatorul echipei Viitorul Constanţa, grupare aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, a declarat că i s-ar părea normal ca dobrogenii să rămână în prima ligă, chiar dacă vor termina pe un loc sub linie, iar în eşalonul secund să meargă doar echipele fără licenţă. „Normal, noi trebuie să ne menţinem în primul eşalon. Dacă se va ţine cont de dosarul de licenţiere, atunci ar trebui să cadă doar o echipă, Bistriţa. În campionatul românesc trebuie să fie 18 echipe, pentru că aşa e normal şi logic. Televiziunile dau banii pentru 18 echipe, nu pentru 16 sau 15. Apoi, trebuie să se ţină cont de dosarul de licenţiere. Să respectăm legile! În Spania, cine nu ia licenţa merge în liga a doua, punct! Şi eu investesc în fotbal, am fost corect şi mi-am luat licenţa. Incredibil ce-am putut să citesc în aceste zile în presă. M-am îngrozit, o nebunie totală de variante când lucrurile sunt simple. Scenariile şi scenaritele să fie în altă parte! Liga să respecte oamenii şi cluburile care au fost corecte şi şi-au luat licenţa! Vreau să fie clar, e logic să rămână în Liga I doar echipele care au avut un dosar foarte bun şi care şi-au primit licenţa", a spus Gheorghe Hagi citat de gsp.ro.

Adunarea Generală a FRF se va întruni pe 1 iunie pentru a pune la punct modalitatea prin care se va desfăşura ediţia viitoare a Ligii I.

 

 

Comenteaza