Procurorul Mihaiela Iorga Moraru, urmărit penal. Dosarul îl vizează pe Florian Walter
"În condiţiile în care faţă de un inculpat cercetat într-un dosar aflat pe rolul DIICOT au fost emise mandatul european de arestare şi cererea de dare în urmărire internaţională, suspecta Moraru Iorga Mihaiela, la rugămintea expresă a acestuia, l-a ajutat, cu intenţie directă, prin acte comisive şi omisive, în scopul îngreunării cercetărilor şi tragerea lui la răspundere penală", arată DNA.
Potrivit sursei citate, în cauza aflată la DIICOT Ploieşti, persoana respectivă era cercetată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi instigare la spălare a banilor.
Concret, în perioada 2015 - iunie 2017, procurorul Moraru Iorga Mihaiela, pentru a îngreuna cercetările şi tragerea la răspundere penală a persoanei cercetate în dosar, a ajutat-o pe aceasta, cu intenţie directă, purtând discuţii informale, în afara cadrului legal, cu persoana urmărită internaţional şi a dat curs solicitării acesteia de a-i acorda ajutor, asigurându-o că va administra mijloacele de probă corespunzătoare, purtând discuţii informale cu intermediari ai aceleiaşi persoane, în biroul său din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a stabili modalitatea în care poate fi ajutată, efectuând unele activităţi de anchetă în afara unui cadru legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii DIICOT Ploieşti.
De asemenea, procurorul este bănuit că a solicitat efectuarea unor demersuri de identificare şi, ulterior, de preluare nelegală spre soluţionare, a unui dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, aflat în lucru la un alt procuror, prin inducerea în eroare, că instrumentează o cauză mai veche şi care priveşte aceleaşi fapte.
"După preluarea cauzei privind acea persoană, suspecta Moraru Iorga Mihaiela a dispus efectuarea unei expertize judiciare financiar-contabile şi fiscale cu obiective favorabile, apte a trunchia activitatea infracţională a persoanei protejate, nu a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză, după predarea acestuia de către experţii desemnaţi. Mai mult, suspecta a invocat în cuprinsul a patru ordonanţe de prelungire a măsurii controlului judiciar a împrejurării, neadevărate, că raportul de expertiză nu a fost finalizat (în condiţiile în care acest raport de expertiză fusese întocmit, depus la suspecta la data de 17 octombrie 2016 şi chiar aceasta dispusese prin ordonanţă stabilirea cuantumului onorariului final şi achitarea contravalorii expertizei, în cea mai mare parte din fondurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie)", mai arată DNA.
Surse judiciare au declarat că persoana ajutată de Mihaiela Iorga Moraru este Florian Walter.
Omul de afaceri Florian Walter fusese citat în 6 octombrie la DNA Ploieşti, pentru a fi audiat în acelaşi dosar în care a fost citată ca martor şi Mihaiela Iorga Moraru. Surse judiciare declarau atunci pentru MEDIAFAX că omul de afaceri a fost citat pentru "acte procedurale" în dosar. Florian Walter a refuzat să dea orice declaraţie sau să spună în ce calitate s-a aflat la DNA Ploieşti.
La sfârşitul lunii mai 2016, 18 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Ploieşti într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în care este implicată compania Romprest, controlată de Florian Walter, în cazul acestuia procurorii dispunând continuarea cercetărilor într-un dosar separat.
Cele 18 persoane erau acuzate de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, printre acestea numărându-se şi unul dintre finanţatorii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Nicolae Capră. Totodată, SC Compania Romprest Service SA apare ca parte responsabilă civilmente în acest caz.
Florian Walter este bănuit că a iniţiat şi coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată Compania Romprest Service, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.
Potrivit procurorilor, în perioada 2012 - 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forţa de muncă folosită în oraşele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autorităţile publice locale.
Anchetatorii au stabilit că mare parte dintre angajaţii firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica şi a deduce banii plătiţi muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăţi, până se ajungea la "un eşalon patru".
Prejudiciul produs bugetului de stat fusese evaluat la 4,5 milioane de euro, reprezentând impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusă procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit măsuri asiguratorii până la concurenţa sumei de 18 milioane de euro.
Florian Walter era dat în urmărire internaţională din 19 mai 2016, în baza unui mandat emis de Tribunalul Prahova. Omul de afaceri era căutat din 15 mai 2015. Florian Walter a fost arestat în Emiratele Arabe Unite la solicitarea autorităţilor române şi a fost adus în ţară în martie 2016.