Răzvan Zăvăleanu, primele detalii despre munca la CFR Cluj. Care au fost primele măsuri luate în insolvență

Răzvan Zăvăleanu, primele detalii despre munca la CFR Cluj. Care au fost primele măsuri luate în insolvență
| Foto: captura video

Administratorul judiciar al clubului din Gruia a oferit indicii despre ce urmează pentru "feroviari".

În data de 20 august, Tribunalul Cluj a aprobat începerea procesului de insolvență la CFR Cluj, procedură prin care formația din Superligă a mai trecut o dată, în perioada 2015-2017. Ca și atunci, Răzvan Zăvăleanu e cel care a fost desemnat adiminstrator judiciar.

Revenit în Gruia, Zăvăleanu a explicat ce urmează pentru clubul clujean și care sunt primele măsuri pe care le-a luat.

"Din păcate, nu poate dura atât de puțin. Noi facem o analiză a ceea ce s-a întâmplat în ultimii 3 ani la CFR. E destul de complex, nu putem avea date de la o zi la alta.

Cred că în aproximativ două săptămâni voi avea mai multe detalii. Primul lucru concret a fost să ridicăm popririle puse de finanțe pe conturi.

Am făcut activități pentru ridicarea interdicției de transferuri la FIFA și, totodată, am reziliat contracte pe care le-am considerat păguboase. Sunt lucruri uzuale, care se fac în prima fază a procedurii", a spus Zăvăleanu, conform Digisport.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .