Compania de stat Hidroelectrica a înregistrat în septembrie un profit brut estimat de 93 de milioane lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit cumulat pe primele nouă luni de 1,13 miliarde.
CFR Cluj este în insolvenţă, dar oficialii "vişiniilor" sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul fostei campioane.
Președintele Iuliu Mureşan a dezvăluit că poartă tratative cu investitori din străinătate pentru preluarea echipei. "Dacă reuşim să le finalizăm, ne vom putea propune obiective mai ambiţioase".
Înmatriculările de firme în Cluj au urcat în primele cinci luni la 2.710 faţă de 2.659 anul trecut, conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Aplicarea Legii privind insolvenţa persoanelor fizice va fi amânată până în decembrie 2016, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptată miercuri de Guvern, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Liderii grupurilor politice din Consiliul Judeţean Cluj au discutat din nou luni despre situaţia financiară dificilă în care se află firma care administrează noul stadion al Clujului.
Producătorul de lenjerie intimă Jolidon Cluj a intrat în insolvenţă, la solicitarea SC JIE SRL, a decis Tribunalul Cluj.
Cluburile aflate în insolvenţă, fără plan de reogranizare confirmat de instanţă, pot fi penalizate cu până la 14 puncte în ediţia 2015-2016 a Ligii I, a declarat directorul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru.
Recomandări: