Sabău anunță că "U" Cluj l-a contactat pe Șumudică: "Acesta e adevărul, nu trebuie să ne ascundem"

Sabău anunță că "U" Cluj l-a contactat pe Șumudică: "Acesta e adevărul, nu trebuie să ne ascundem"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Actualul antrenor susține că reprezentanți ai clubului au luat legătura cu un posibil înlocuitor.

O informație ce părea până acum doar o speculație a fost confirmată de Ioan Ovidiu Sabău, chiar înaintea partidei cu Dinamo. Tehnicianul a anunțat că zvonurile privind discuțiile dintre Universitatea Cluj și Marius Șumudică sunt reale.

Antrenorul susține că un om ce urmează să preia o funcție în cadrul echipei a promis aducerea fostului său coleg de la Rapid, iar Sabău e pregătit să renunțe la poziția sa, dacă cei din conducere consideră un alt tehnician drept o soluție mai bună pentru a ghida destinele "studenților".

"Pot să cred că e adevărat acest zvon. Când am făcut contractul a fost pusă o clauză de reziliere. Dacă eu voi pleca sunt obligat să plătesc o sumă, dacă sunt dat afară clubul plătește o sumă. Dacă clubul consideră că nu mai sunt potrivit sau sunt alții mai potriviți, eu renunț la cea clauză.

Nu trebuie să existe teama că nu putem rezilia că trebuie plătită o sumă. Dacă pentru acest club există un antrenor care poate duce clubul la alt nivel, ceea ce și eu îmi doresc, eu renunț la acea clauză și să vină un alt antrenor. Acel zvon este adevărat, am și eu niște informații.

S-a luat legătura cu Șumudică, e posibil ca un om să vină în club. Acel om a promis că îl poate aduce pe Șumudică și va negocia cu Șumudică. Acesta e adevărul, nu trebuie să ne ascundem. Am această informație de la cineva de încredere. Nu am discutat acest subiect cu Radu Constantea. Ieri a venit la antrenament, dar am vorbit despre echipă", a explicat antrenorul.

Comenteaza