“Studenţii” ţintesc prima victorie în campionat

“Studenţii” ţintesc prima victorie în campionat
Universitatea Cluj întâlneşte Concordia Chiajna, în deplasare, în cadrul etapei a treia a Ligii I la fotbal. În ediţia trecută de campionat echipa “studenţilor”, în turul campionatului a pierdut acasă cu scorul de 0-3, iar în deplasare a reuşit să scoată un rezultat de egalitate, 1-1.

Antrenorul Universităţii Cluj, Mihai Teja, speră să obţină prima victorie din campionat în deplasarea de la Chiajna. "Întâlnim un adversar destul de bun. Am văzut toate meciurile, cele trei până acum. Chiar dacă au jucat cu echipe puternice, au jucat un fotbal bun ,din punctul meu de vedere. La fel ca şi noi au adus mai mulţi jucători. Poate nu e o echipă destul de omogenă, dar au un antrenor destul de bun, ambiţios şi dorim să câştigăm să câştigăm acest joc. Nu cred ca ne dezavantajează faptul că jucăm pe teren sintetic, pentru că toate echipele trebuie să joace pe acest teren.

Într-adevăr, este un pic altfel decât să joci pe iarbă, dar cred că vom face faţă cu brio, vom putea să jucăm fără nici o problemă. Important e să ne atingem obiectivul, să câştigăm meciul. Şi terenurile sintetice diferă de la unul la celălalt: unul e cu iabă mai mare, unul e cu iarbă mai mică. Ei au un joc în care se mai caută. Sunt jucători noi. Au trei, patru brazilieni, jucători cu calitate. Nu e uşor să te adaptezi de la început la nivelul fotbalului românesc. Este o echipă ambiţioasă, cu antrenor ambiţios şi va fi destul de greu.

Cred că Veselovsky va fi înlocuit cu brio, fără nici  problemă şi va fi totul bine luni seara. Încă nu m-am gândit la echipa de start. Poate vor fi schimbări. Nu poţi să faci antrenament toată săptămâna numai pe sintetic. Terenul sintetic este mult mai greoi, mai dificil şi eu cred că două antrenamente pe săptămână ajung ca să poţi să te adaptezi cât de cât la acest teren sintetic. Dacă faci toată săptămâna, şi musculatura se încarcă foarte mult, iar după aceea o să ajungi obosit la meci. Nu contează cine marchează, important e să câştigăm”, a declarat Teja.

Foarte posibil ca în primul unsprezece să apară unele modificări: astfel, în poartă Veselovsky s-ar putea să fie înlocuit cu Niculescu, iar în centrul apărării, Ionuţ Neag să fie schimbat cu Dino Svork.

Partida Concordia Chiajna – Universitatea Cluj, din cadrul etapei a treia, se va dispta luni 11 august, cu începere de la ora 18:00.

 

 

 

Comenteaza