Tavi Abrudan, cel mai nou transfer al Universităţii: „Mă bucur că m-am întors acasă”
- Scris de Alin Sutea
- 14 Aug 2013, 22:48
- Sport
- Ascultă știrea
După un început de sezon extrem de sărac în puncte, Universitatea face transferuri pe bandă rulantă. După Habib Balde, Octavian Abrudan este cel de-al doilea jucător adus de „U" în această săptămână şi al 10-lea nou-venit al verii. Abrudan s-a despărţit în această vară de Rapid, echipă retrogradată din cauza lipsei licenţei, a fost aproape de un transfer în Israel, însă a ales să semneze cu „U" Cluj.
Seria repatrierilor continuă la „U" Cluj. După Ionuţ Neag, Gaston Mendy şi Habib Balde, „studenţii" s-au înţeles ieri şi cu Octavian Abrudan. Fundaşul care a evoluat ultima dată pentru Rapid Bucureşti, inclusiv în barajul-anulat cu Concordia Chiajna, a decis să nu mai aştepte o altă ofertă şi a acceptat propunerea Universităţii. După ce a plecat din „Giuleşti", Abrudan a fost în negocieri cu o echipă din Israel, însă transferul a picat pe ultima sută de metri. Jucătorul spune că până la urmă lucrurile s-au aranjat şi e mulţumit că a revenit acasă. „A fost o propunere interesantă din Israel, vorbisem cu cei de acolo, ne-am înţeles la contract şi am stabilit că mă duc în cantonamentul lor de la Berlin să fac vizita medicală. Când am ajuns în Germania am aflat că trebuia să dau probe de joc, ori eu nu eram pregătit pentru aşa ceva. M-am întors la Cluj, a venit propunerea din partea Universităţii şi am acceptat. Vreau să am stabilitate şi nu mi-am permis să mai pierd vremea", a spus Abrudan, fotbalist cu peste 130 de meciuri în Liga I. Deşi „U" Cluj se află în coada clasamentului, cu un singur punct obţinut în cele patru etape scurse din acest campionat, fundaşul central e sigur că echipa îşi va reveni. „Am vorbit cu Ionel Ganea, urmează să intru în circuit, sper să mă pun rapid la punct cu pregătirea fizică. am văzut meciurile Universităţii, au avut şi ghinion, dar şi un program dificil. Campionatul e lung, eu sunt convins că vom urca mult în clasament", a mai spus Tavi Abrudan, fost campion naţional cu „U" la nivel de juniori. Acesta nu va fi inclus în lotul pentru următoarea partidă din campionat, împotriva Concordiei Chiajna, urmând să intre în calculele lui Ganea după ce va fi apt din punct de vedere fizic.
Îl aşteaptă şi pe Marius Niculae
În perioada de vară, Universitatea a adus zece jucători, iar oficialii „Şepcilor roşii" anunţă că transferurile nu se vor opri aici. Cea mai importantă ţintă a Universităţii este aducerea lui Marius Niculae, iar transferul lui „Săgeată" ar putea deveni realitate la începutul săptămânii viitoare. Mai mult, conducerea a anunţat pe site-ul oficial că negocierile cu Janos Szekely continuă, deşi acestea păreau să se fi blocat la ultima întâlnire dintre cele două părţi, de acum o săptămână.
Balde a primit „cartea verde"
Adus şi el în această săptămână, francezul Habib Balde a fost legitimat ieri, după ce clubul a primit „cartea verde" de la clubul francez din liga secundă, Olyimpique Nimes. Pe lângă „U", închizătorul a mai trecut în carieră pe la Gueugnon, Stade Reims, Ivry, dar şi pe la Ceahlăul Piatra-Neamţ.
Au semnat un parteneriat cu Eventim
Universitatea Cluj a semnat un contract de colaborare cu reţeaua Eventim, lider pe piaţa din România în ceea ce domeniul ticketing-ului. Acordul a fost parafat pentru a exista o deschidere mai mare către fanii echipei din judeţ, dar şi din zona Transilvaniei, au explicat oficialii lui „U". Spre exemplu, doar în Cluj-Napoca există 21 de puncte de vânzare prin respectiva reţea, plus alte şase în Turda, Gherla sau Dej. Biletele la meciurile „Şepcilor roşii" se vor vinde în continuare şi la casieriile de la Cluj Arena.