Tempestini aduce din nou Cupa Europei de Est la raliuri la Cluj

Tempestini aduce din nou Cupa Europei de Est la raliuri la Cluj
Echipajul clujean Marco Tempestini/Dorin Pulpea a câştigat pentru al doilea an consecutiv Cupa Europei de Est la raliuri.
Cei doi au terminat pe locul patru Raliul Rusiei, nsă cele 180 de puncte lea-u fost suficiente pentru a-şi adjudeca titlul, în condiţiile în care ultima etapă, programată iniţial în Georgia, a fost anulată.

Tempestini se afla pe locul 2 după prima zi a Raliului Rusiei, însă după ce a avut o pană e cauciuc, a încheiat concursul pe loucl 4-

“Sunt puţin necăjit că am stricat tradiţia: toate etapele în Cupa Europei de Est le-am terminat pe podium. Şi aici eram pe locul doi, foarte confortabil, dar important este că am terminat acest raliu greu şi, cu cele 180 de puncte, am câştigat din nou FIA European Rally Cup (East). Ne-am indeplinit obiectivul: aducem şi anul acesta Cupa Europei de Est la Cluj”, a precizat Marco Tempestini, după festivitatea de premiere din Rusia.

Comenteaza