Toni Petrea, surprins de plecarea lui Mihai Bordeianu: "Mă bazam mult pe el"
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Iul 2023, 13:01
- Sport
- Ascultă știrea
Antrenorul Universității Cluj considera că mijlocașul ar fi putut fi unul dintre cei mai importanți oameni din echipă.
După doar două meciuri jucate în alb și negru, Mihai Bordeianu a decis să se desparta de "studenți", invocând motive personale. Alegerea sa l-a surprins pe Toni Petrea, cel care îl privea drept unul dintre oamenii de bază din lotul său.
"Eu am inistat pentru venirea lui aici. Mă bazam mult pe el ca om. Nu pot să îmi explic ce probleme l-au făcut să renunțe. Am încercat, i-am dat timp de gândire să se consulte încă o dată cu familia.
El s-a hotărât că e mai bine să se apropie de casă. E o pierdere, aveam încredere în el. El e un profesionist, chiar dacă a fost la CFR, și-ar fi făcut datoria la noi", a declarat antrenorul.
Doar 165 de minute a strâns Mihai Bordeianu în tricoul Universității Cluj, în partidele de Superligă contra celor de la Petrolul Ploiești, respectiv Rapid București.