Transferul lui Karlo Muhar a intrat în impas. Jucătorul a revenit alături de "feroviari"

Transferul lui Karlo Muhar a intrat în impas. Jucătorul a revenit alături de "feroviari"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Mijlocașul croat s-a întors la antrenamentele CFR-ului după ce plecarea sa nu s-a concretizat.

Deși se vorbea despre un transfer la pachet în zona arabă în care să fie implicați Karlo Muhar și Philip Otele, mutarea mijlocașului a intrat în impas. Nigerianul a fost deja prezentat la Al Wahda, însă Muhar a revenit alături de "feroviari".

Președintele CFR-ului, Cristi Balaj, a explicat motivele pentru care transferul nu s-a concretizat încă și a dezvăluit că jucătorul în vârstă de 28 de ani e dorit de mai multe formații.

"S-a întors pentru că atunci când dorești să transferi un jucător în zona arabă, sau când vin jucători de acolo, sunt mari semne de întrebare. Ei trebuie să primească tot felul de aprobări. Am ajuns la concluzia că, atât timp cât nu există aprobările, e ca jucătorul să se pregătească.

E bine nu doar pentru jucător, ci și pentru noi. Atât timp cât el e încă sub contract cu CFR Cluj. E acel risc ca într-un final să nu se efectueze transferul. Mai sunt alte cluburi interesate de el.

Nu mă mir. E un jucător pe care cu greu îl vom înlocui. În situația în care nu se va materializa transferul, consider că vom avea un mijloc complet, puternic", a explicat Balaj pentru Fanatik.

Comenteaza