Tranzacție curioasă. CFR Cluj a preluat o firmă controlată de Nelu Varga, înainte de intrarea în insolvență
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:36
- Sport
- Ascultă știrea
O companie controlată de principalul finanțator al echipei clujene a ajuns în proprietatea clubului din Gruia.
CFR Cluj a intrat oficial în insolvență în 20 august, după decizia Tribunalului Cluj. Cu câteva luni înainte de acest moment, clubul a efectuat o tranzacție curioasă. Mai precis, în proprietatea societății a ajuns în luna aprilie ACC Development SRL, o companie cu profil imobiliar care a făcut parte din zona de afaceri a lui Nelu Varga, anunță golazo.ro.
Societatea implicată în tranzacții cu terenuri era controlată de Varga prin intermediul Neva Construct Invest SRL, care în urmă cu cinci luni a toate părțile sociale către CFR Cluj, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial în 31 august 2026.
Astfel, clubul din Gruia deține toate cele 23.563 de părți sociale ale ACC Development, fiecare având o valoare nominală de 100 de lei, capitalul social total fiind de 2.356.300 de lei. Suma plătită de club nu este publică, dar se menționează că tranzacția a fost realizată "la prețul și în condițiile contractului de cesiune și ale contractului de ipotecă mobiliară încheiate la aceeași dată".
Compania, implicată într-o afacere cu terenuri
În iulie 2025, ACC Development a fost parte dintr-o tranzacție imobiliară cu Clever Media, trustul care deține posturile TV Prima. Compania lui Varga urma să vândă un teren de 98.520 de metri pătrați din Florești, județul Cluj, pentru 3 milioane de euro.
Clever Media a achitat un avans de 750.000 de euro direct în conturile CFR-ului, clubul figurând ca garant pentru ACC Development. Totuși, tranzacția nu a mai fost finalizată, iar Clever Media a cerut restituirea avansului.
O altă firmă controlată de Varga revendică datorii de peste 6 milioane de euro de la CFR Cluj
Înainte de intrarea clubului în insolvență, mai mulți creditori au formulat cereri împotriva formației, iar instanța le-a clasificat drept declarații de creanță. Cea mai mare este cea a IMMO GREEN CONSTRUCT SRL, în valoare de 34.637.675 de lei (6,58 milioane de euro).
Firma se află tot în controlul patronului clubului din Gruia, Nelu Varga, prin intermediul unei apropiate, Muntean Agneta Ecaterina.











