Trei jucători de perspectivă au semnat cu "U" Cluj până în 2028

Trei jucători de perspectivă au semnat cu "U" Cluj până în 2028
| Foto: FC Universitatea Cluj

Echipa clujeană a prelungit înțelegerile unora dintre cei mai promițători juniori ai clubului.

Iustin Neacșu, Ciprian Călugăr și Rareș Scocîlcă, ale căror contracte erau scadente în vara anului 2023, au semnat noi angajamente, urmând să îmbrace tricoul echipei clujene până în 2028.

Iustin Neacșu (18 ani) evoluează pe poziția de fundaș stânga, însă mai poate juca atât în centrul apărării, cât și pe postul de mijllocaș defensiv. A fost om de bază în parcursul excelent reușit de juniorii U19 în sezonul precedent, când echipa noastră a ajuns până în finala Ligii Eitelor U19.

La începutul acestui an competițional, jucătorul a fost cedat sub formă de împrumut la echipa de ligă secundă Minaur Baia Mare pentru a acumula experiență la nivel de seniori. În turul campionatului din Liga 2, Iustin a impresionat prin constanță, bifând 14 partide și reușind să ofere o pasă decisivă. De asemenea, a jucat și în două partide din Cupa României.

"Este un pas foarte mare în cariera mea de fotbalist profesionist, pentru că acest club își spune speranțele în mine. Sper să debutez pe Cluj Arena cu un stadion arhiplin", a spus Iustin Neacșu.

Extrema dreapta Ciprian Călugăr (18 ani) a îmbrăcat pentru prima dată tricoul Universității Cluj la nivel de juniori U16. A fost un jucător exponențial în parcursul juniorilor U19 de sezonul trecut. În perioada de pregătire din iarna precedentă, Ciprian a debutat cu gol în amicale pentru prima echipă a Universității Cluj, punctând în amicalul câștigat de „studenți” cu 4-1 împotriva Sănătății Cluj.

În vară, Ciprian Călugăr a făcut pasul spre seniori, jucând sub formă de împrumut pentru Unirea Dej. A strâns minute în Cupa României pentru formația dejeană.

"E un pas foarte important pentru mine, deoarece ”U” Cluj are încredere în mine și în calitățile mele. Sper să am ocazia să debutez aici pe Cluj Arena cu un stadion plin și cu galeria în spate”, a declarat Ciprian Călugăr.

Rareș Scocîlcă (18 ani) s-a alăturat Universității în 2019. Mijlocașul central cu profil defensiv se remarcă prin controlul balonului și viziunea pe care o arată pe teren în construcția fazelor. La sfârșitul sezonului 2020/2021, Rareș a fost ales câștigătorul Trofeului „Mircea Luca” destinat celui mai bun junior din academie.

Ascensiunea lui a continuat și în stagiunea 2021/2022, când a contribuit la rezultatele excelente ale juniorilor U19 din prima parte a sezonului, însă o accidentare gravă la ligamente l-a ținut departe de teren până la începutul acestui an competițional.

"A fost o perioadă destul de grea, dar după cum se vede am revenit în formă. Am avut sprijinul familiei și al antrenorilor. Cu acest început, aș vrea să debutez la echipa mare pe Cluj Arena, bineînțeles, și să fac o figură cât mai frumoasă”, a transmis Rareș Scocîlcă.

Comenteaza