„U" BT Mobitelco merge după puncte la Chiajna

 „U
Pentru prima dată în istorie, „U" BT Mobitelco va juca pe terenul Concordiei Chiajna, formaţia ilfoveană fiind la primul sezon în Liga Naţională de Baschet Masculin (LNBM).

Deşi a rămas fără patru din jucătorii străini, plecaţi înaintea debutului stagiunii din cauza problemelor financiare, gruparea din Chiajna a lăsat o impresie excelentă în debutul de sezon.

Concordia a pierdut în prima etapă la limită, 93-99 cu Energia Rovinari, iar pe terenul celor de la BC Timişoara, în runda precedentă, s-a ţinut scai de adversari, însă a clacat până la urmă, 78-98. Antrenorul „U" BT Mobitelco spune că, în mod normal, echipa n-ar trebui să aibă emoţii pentru cele două puncte, însă a avertizat că ilfovenii au o echipă bună, în ciuda problemelor financiare.

„Mergem la Bucureşti cu dorinţa de a câştiga şi de a practica un joc cât mai bun. Am urmărit echipa din Chiajna, se bazează foarte mult pe pătrunderi, practică un joc în viteză şi poate fi periculoasă dacă nu ne luăm măsuri de precauţie. Întreg lotul este valid, sper să pot folosi cât mai mulţi jucători în această partidă", a spus Dorin Pintea, antrenorul echipei clujene.

Partida dintre „U" BT Mobitelco şi Concordia Chiajna se va juca sâmbătă, de la ora 17:00, dar nu va fi transmisă în direct de canalele de sport. După două etape, „studenţii" au trei puncte în clasament.

Etichete
Comenteaza