"U" Mobilteco, deplasare dificilă la Piteşti

„Studenţii" vor juca în etapa a opta a Ligii Naţionale pe terenul lui BCM U Piteşti.

"U" Mobitelco va juca în această seară cu BCM U Piteşti, de la ora 19:00 , iar partida va putea fi urmărită în transmisiune directă pe DigiSport. „Studenţii" vor să obţină o nouă victorie după meciul câştigat în runda trecută cu Gaz Metan Mediaş.

"Noi suntem foarte concentraţi pentru meciul de la Piteşti, va fi un meci greu, dar suntem pe un drum bun. Echipa este foarte unită şi sper să aducem o nouă victorie de la Piteşti. Noi am uitat deja ca avem trei victorii consecutive şi ne gândim doar la meciul de la Piteşti. Obiectivul nostru este clar: ne gândim doar la urmatorul meci şi cred că acesta este, după părerea mea, un drum natural şi sănătos pentru a termina turul de campionat pe un loc cât mai bun.

Va fi un meci foarte greu, nu este uşor să câştigi în sala din Piteşti. Echipa piteşteană vine după două înfrângeri, iar înainte a avut câteva rezultate surprinzătoare. Acum, cu siguranţă, vrea să arate că nu a uitat sa joace baschet", a prefaţat meciul Branko Cuic.

"Ne va aştepta un meci foarte, foarte greu, ei vin cu orgoliul rănit şi cu o mare foame de puncte. Ne dorim foarte mult o nouă victorie, pentru noi orice victorie, mai ales in clasament, contează foarte mult", a completat antrenorul Dorin Pintea.

Dupa partida de la Pitesti, "U" se va deplasa la Bucureşti, pentru a juca în devans meciul cu Farul Constanţa. Partida Farul Constanța - "U" BT Mobitelco va avea loc luni, 18 noiembrie, de la ora 12:00, în Sala "Arena de Baschet".

 

Etichete
Comenteaza