"U" Mobitelco, învinsă la Ploieşti

"U" Mobitelco a fost înfrântă în această seară de campioana CSU Ploieşti, 73-66.

Cei mai buni marcatori ai gazdelor au fost Marshall şi Lee cu câte 15 puncte, iar din echipa clujenilor s-au remarcat Silvăşan cu 17 puncte şi 7 recuperări, şi Hargrove, cu 14 puncte, 4 recuperări şi 3 pase decisive. "După cum ne-am aştetat, a fost un meci foarte greu", a spus după meci antrenorul clujenilor, Dorin Pintea pe site-ul oficial. "Ploieştiul are o serie de jucători foarte buni şi tehnici, care au reuşit să facă un meci foarte bun în această seară; în sfertul al treilea le-am permis să încerce de la trei puncte câteva aruncări necontetestate şi cred că aici s-a decis meciul. În sfertul al patrulea am încercat să revenim, însă nu am reuşit, a fost prea târziu".

În următoarea etapă, clujenii vor juca în deplasare, cu BC Mureş.

CSU Ploieşti - "U" BT Mobitelco 73-66 (12-13, 22-10, 27-15, 12-28)

Marcatori:
CSU Ploieşti:
Marshall 15, Lee 15, Mohammed 14, Dunn 10, Adamovic 8, Burlacu 7 (10 rec.), Tică 4.
"U" BT Mobitelco:
Silvăşan 17 (7 rec.), Hargrove 14 (4 rec., 3 p.d.), Kuburovic 11 (3 p.d.), Sparks 8 (5 rec.), Cuic 6 (6 rec., 3 p.d.), Lalovic 4 (6 rec.), Baciu 4 (5 rec., 1 p.d.), Medvedj 2 (4 rec., 4 p.d.).

Etichete
Comenteaza