"U" - Rapid 1-2. Clujenii îşi iau rămas bun de la Mediaş cu un eşec VIDEO

"U" a pierdut ultimul meci din acest campionat jucat la Mediaş, în faţa Rapidului.

"U" a jucat fără patru oameni cheie, Machado, Boştină, Cl. Niculescu şi Abrudan. Lipsa lor de pe teren s-a văzut. În plus, Badea a început fără un atacant de meserie, dar la pauză a introdus doi, iar acest lucru a schimbat faţa echipei.

"U" CLUJ  - RAPID 1-2

Marcator: Păcurar 68 - Herea 26, Frunză 39

"U" CLUJ: Matache - Unguruşan, Buhuş, Munteanu, Bazzi (46 Tony) - Nasser - Cojocnean, Păcurar (84 Delgado), V. Gheorghe (46 Voican), Mendy - A. Cristea.

RAPID: Coman (77 Straton) - Vidanov, M. Antonio, Glauber, Ezequias - Roman (86 Grigorie), Lazăr, Grigore, Bozovic (75 Olberdam) - Frunză, Herea.

Arbitru: Al. Tudor

GOL HEREA, 0-1 GOL FRUNZĂ, 0-2

GOL PĂCURAR, 1-2

Vezi comentariul partidei, invers cronologic:

Final. "U" pierde ultimul meci de pe teren propriu din acest campionat

Min. 94 Straton trage de timp şi ia galben. Mai ia unul şi N. Grigore. Merită, Rapidul merge către Europa League

Min. 93 Lovitură liberă de final, irosită de "U"

Min. 92 Grigorie vede galben

Chiar şi în dezavantaj, "U" are galerie. Fanii cântă imnul

"U" forţează egalarea

Min. 84 Intră Delgado la "U". Buhuş este avertizat, ratează meciul din ultima etapă

Min. 83 Cap Grigore, prinde Matache, Lazăr primeşte cartonaş galben.

Min. 77 Rapid schimbă portarul, accidentat.

Min, 77 BARĂ CRISTEA. Un şut excepţional, de la aproape 30 de metri, lateral stânga. Coman sărise doar de alibi

Min. 76 Ezequias vede galben pentru un fault la Cojocnean

Min. 75 Rapid face o schimbare defensivă

Min. 73 "U" cere din nou penalty, după o intervenţie a lui Glauber, se pare, cu mâna. Reluarea este clară: henţ! M. Antonio şi Cojocnean primesc cartonaşe galbene

Min. 70 Frunză primeşte o minge în faţa porţii, dar alege să preia şi o face greşit

Min. 70 Lovitură de cap Marcos Antonio, pe lângă poartă

Min. 68. GOOOOOL "U"! 1-2! Penalty-ul este executat şi transformat impecabil de Păcurar

Min. 66 Cristea dă o pasă senzaţională pentru Cojocnean, penalty!!! Coman vede şi galben.

Min. 61 Unguruşan greşeşte, contraatac rapid al Rapidului: Matache prinde mingea şutată de Frunză

Min. 56 Lovitură de cap Voican după cornerul lui Cojocnean, chiar pe direcţia lui Coman. Frumoasă faza.

Min, 55 Şut Păcurar, pe lângă poartă. Şut deviat.

Min. 51 Voican are şansa golului, dar se înşurubează şi trage pe lângă poartă

Min. 51 Frunză şutează peste poartă, din afara careului

După pauză, "U" arată astfel: Matache - Unguruşan, Buhuş, Munteanu, Mendy - Cojocnean, Nasser, Păcurar, Cristea - Tony, Voican.

S-a reluat partida. "U" iese de la vestiare ultraofensivă, cu Tony şi Voican în avanposturi

Este pauză. "U" intră la vestiare cu un pasiv de două goluri. Cristea este deja în vacanţă, iar absenţele din apărare şi din atac cântăresc greu.

Min, 42 Cristea îşi bate joc de o ocazie imensă. Lăsat singur cu poarta goala de pasa lui Cojocnean, pune latul aiurea şi mingea se scurge în afara terenului!!!

Min. 40 Cristea în faţa porţii Rapidului, dar Coman este din nou la post

Min. 39. GOL RAPID! 0-2. FRUNZĂ înscrie pe un contraatac pe care l-a purtat împreună cu Herea

Min. 38 Mare ocazie ratată de "U", Coman salvează Rapidul

Min. 27 GOL RAPID! 0-1. HEREA, scăpat de Dănuţ Munteanu, rămâne singur cu Matache şi îl învinge cu un lob elegant. Gest frumos, Herea îi dedică golul lui Neşu, care a suferit o fractură de coloană în Olanda.

Meciul este dinamic, dar se joacă între careuri. Echipele îşi creează anevoie ocazii de poartă.

Min. 12 Primul şut al Rapidului, Frunză, de la 25 de metri, pe lângă poartă

Min. 6 Din nou Mendy scapă singur, dar nu îl poate învinge pe Coman

Min. 2 Mendy scapă cu Coman, dar trage alături de poartă

- a început meciul

 

Etichete
Comenteaza