"U" s-a descătușat în meciul cu Oțelul. Victorie categorică și trei puncte importante pentru clujeni

"U"  s-a descătușat în meciul cu Oțelul. Victorie categorică și trei puncte importante pentru clujeni
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația antrenată de Cristiano Bergodi nu a impresionat, dar a câștigat clar în fața gălățenilor, scor 3-0.

După un moment muzical susținut de Lidia Buble, meciul a început cu Universitatea Cluj în control. Gazdele au pus stăpânire pe minge și au încercat să împingă jocul spre poarta adversă, însă misiunea s-a dovedit a fi una dificilă. Evoluția "studenților" a fost una lispsită de inspirație și previzibilă în unele momente. Situațiile periculoase aveau să apară din faze fixe, așa cum s-a întâmplat la lovitura de cap trimisă de Cristea (18), dar și după o jumătate de oră.

În urma unui corner respsins, mingea a ajuns din nou la Nistor, care a centrat, iar Bic a apărut excelent la colțul scurt și a reluat cu capul în plasă din fața unui Dur-Bozoancă fără reacție (31). Ca și înainte de gol, oaspeții nu au avut nicio reacție sau ocazie, în timp ce clujenii au revenit la aceeași prestație din prima parte a meciului. Astfel, scorul pauzei a fost 1-0.

Perioada petrecută la vestiare nu i-a revitalizat pe "studenți", care au practicat același joc lipsit de inspirație. Mai mult, gălățenii au prins curaj și au încercat în mai multe rânduri să surprindă apărarea clujeană, însă fără succes. Cristiano Bergodi a încercat să trimită forțe proaspete pe gazon, însă jucătorii nou-intrați nu au adus prea multe noutăți. Abia la intrarea în ultimul sfert de oră, Gheorghiță, intrat de câteva secunde a reușit să scoată un al doilea cartonaș galben pentru Ciobanu, care a fost eliminat (75).

Imediat, la o fază ce părea încheiată Mendy și-a încercat norocul de la aproximativ 25 de metri, iar mingea a trecut pe lângă brațele fostului "student" Dur-Bozoancă și a scuturat plasa (80). Finalul a aparținut tot Universității, care avea să obțină un penalty după un henț comis în careu. După ce a ratat ințial, Alibek a schimbat colțul și a marcat la repetare, stabilind scorul final, 3-0.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .