”U” vrea să ajungă cât mai departe în Cupă: ”Încă nu ne gândim la finală”
- Scris de Robert Popa
- 25 Oct 2017, 15:24
- Sport
- Ascultă știrea
Universitatea le-a eliminat până acum pe Voința Cetate (7-0), Viitorul Ulmeni (s-a retras), Comuna Recea (5-1), Olimpia Satu Mare (2-0), iar acum pe Știința Miroslava (2-1). Duelul cu ieșenii a fost și cel mai dificil din această ediție.
"Studenții" au deschis scorul abia în repriza secundă, dintr-un penalty executat de căpitanul Gabriel Giurgiu. Miroslava a egalat apoi prin Alex Marin, tot din lovitură de pedeapsă. Brian Lemac i-a scutit, însă, pe "alb-negri" de prelungiri, marcând golul decisiv în minutul 89.
Giurgiu, unul dintre oamenii cheie din victoria cu ieșenii, își dorește un parcurs cât mai lung în Cupa României. Din optimi, "U" Cluj va întâlni cel mai probabil o formație de pe prima scenă.
"Ne bucurăm pentru calificare. A fost un meci destul de greu. Miroslava s-a apărat și a stat bine în teren, dar până la urmă am reușit să câștigăm. Mi-aș dori o echipă accesibilă în faza următoare, ca să putem merge mai departe.
Ne dorim, în primul rând, să promovăm anul acesta (în Liga a 2-a, n. red.). Dacă reușim să mergem cât mai departe și în Cupă, ar fi bine. E departe să ne gândim la finală. Ne așteaptă un meci greu la Alba. Am știu că în liga a treia nu va fi ușor și așa este", a declarat mijlocașul de 35 ani.
"U" Cluj are o Cupă a României în palmares, pe care a cucerit-o în 1965. "Șepcile roșii" mai au patru finale, ultima în 2015.