Ultimele 3 zile în care te mai poți înscrie la crosul caritabil Regina Maria. Alergătorii se vor încălzi alături de Ionuț Rada, ambasador al evenimentului

Ultimele 3 zile în care te mai poți înscrie la crosul caritabil Regina Maria. Alergătorii se vor încălzi alături de Ionuț Rada, ambasador al evenimentului

Vineri este ultima zi în care pasionații de alergare se mai pot înscrie la crosul caritabil Regina Maria, care va avea loc pe 5 octombrie, la Cluj. Traseul va începe de la platoul Sala Sporturilor Horia Demian și se va întinde pe aleile pietonale de pe malurile Someșului. Alergătorii se pot înregistra la proba de 9 km, 3 km sau la cea de 1 km adresată copiilor, iar 20% din taxa de participare va fi direcționată către Asociația Gabrielle, pentru a ajuta o tânără în lupta cu un diagnostic oncologic.

27 septembrie, ultima zi de inscrieri la Crosul Caritabil Regina Maria

Pe 5 octombrie, malurile râului Someș care traversează Clujul, vor fi transformate în piste de alergare pentru pasionații de mișcare în aer liber. Startul crosului caritabil Regina Maria va fi de la ora 09:00 pentru cursa de 9 km, de la 10:00 pentru cea de 3 km, și de la 10:45 pentru copiii înscriși la cursa necompetitivă de 1 km.

Aproximativ 500 de concurenți s-au înscris până acum la cele 3 probe, din numărul limita de 600 de locuri. Înregistrarea se realizează prin completarea formularului disponibil aici: https://runnersclub.ro/crosul-regina-maria/#formular-inscrieri.

„Crosul Regina Maria este un prilej foarte bun de a promova un stil de viață sănătos prin mișcare, dar și de a demonstra puterea oamenilor de a face bine atunci când sunt împreună. Implicarea și solidaritatea celor care s-au înscris, într-un număr atât de mare, ne inspiră și ne motivează să transformăm acest eveniment într-o tradiție, a precizat Marius Moldovan, directorul Campusului Medical Regina Maria Cluj.

Warm-up alături de Ionuț Rada

Înainte de startul competiției, alergătorii vor participa la o sesiune de încălzire cu Ionuț Rada – sportiv, mentor și fondatorul platformei The Rada Way, care s-a alăturat evenimentului în calitate de ambasador: „Participarea la Crosul Regina Maria nu reprezintă doar o provocare fizică, ci și o oportunitate de a celebra sănătatea și comunitatea din Cluj. Sunt onorat să fiu parte din această poveste alături de Regina Maria, unindu-ne valorile și eforturile pentru a inspira și motiva cât mai mulți oameni să adopte un stil de viață activ și sănătos. Este bine să nu uităm că schimbarea începe cu un pas mic, dar constant. Drumul către un sine mai bun este construit din perseverență și curaj”, a menționat Ionuț Rada.

Așa cum se întâmplă la fiecare ediție, 20% din taxa acoperită de fiecare participant la înscriere va fi donată către o cauză caritabilă. De data aceasta, suma strânsă va merge către Andra, o tânără din Cluj diagnosticată cu cancer de col uterin, care are nevoie de ședințe de imunoterapie și de o operație la o clinică din străinătate. Andra se află în sprijinul Asociației Gabrielle, care ajută femei și mame să navigheze prin diagnostice oncologice, în timp ce construiește o comunitate puternică axată pe sănătate, educație, wellness și întrajutorare.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Runners Club, iar pentru detalii despre competiție, alergătorii pot consulta site-ul https://runnersclub.ro/crosul-regina-maria/.  

„Împreună cu Regina Maria demonstrăm că putem schimba vieți prin mișcare. Ediția din acest an va adăuga încă un pas important în această direcție. Ne dorim ca acest cros să devină un punct de referință în calendarul competițiilor sportive din Cluj, dar și la nivel național, inspirând tot mai multă lume să adopte un stil de viață sănătos și solidar”, a declarat Horațiu Morar, organizator logistic al evenimentului din partea Runners Club.

 

Comenteaza