Un telefon de 30.000 de lei: „U”, amendată pentru un mobil aruncat din tribună în meciul cu CFR

Un telefon de 30.000 de lei: „U”, amendată pentru un mobil aruncat din tribună în meciul cu CFR
Universitatea Cluj a fost sancţionată cu 30.000 de lei după meciul cu CFR Cluj, din luna mai a acestui an, din cauză că un telefon mobil a ajuns pe suprafaţa de joc, pe finalul partidei. Oficialii „studenţilor” au făcut apel, însă fără efect, astfel că vor fi nevoiţi să achite cuantumul amenzii în cel mai scurt timp.

„Comisia constată că în raportul de arbitru, la rubrica observaţii, s-a consemnat că în minutul 87, din tribuna populată cu galeria echipei oaspete, Universitatea Cluj, s-a aruncat un telefon în incinta terenului de joc, pe terenul de joc. Arbitrul jocului consemnează că telefonul nu a lovit nicio persoană, fiindu-i înmânat observatorului de joc al partidei", se arată în hotărârea comisiei de disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal. În documentul ataşat pe site-ul oficial al clubului clujean se mai arată că oficialii lui „U" au arătat în faţa comisiei că tensiunea din rândul fanilor a fost cauzată de decizia Federaţiei Române de Fotbal de neacordare a licenţei, iar telefonul aruncat a fost opera unui singur suporter, astfel că nu poate fi atribuită întregului grup de fani. Membrii comisiei nu s-au lăsat, însă, înduplecaţi.

Comenteaza