Vasile Miriuță: ”Felicit Viitorul, a meritat să ia campionatul”
- Scris de Robert Popa
- 14 Mai 2017, 01:25
- Sport
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Antrenorul lui CFR Cluj, Vasile Miriuță, a felicitat formația antrenată de Gică Hagi pentru câștigarea titlului.
Ardelenii au cedat cu 0-1 pe terenul constănțenilor, sâmbătă, în ultima etapă din play-off. Golul Viitorului a fost înscris de Gabriel Iancu (65), dintr-un penalty provocat de Ionuț Larie. În urma acestui rezultat, CFR Cluj a încheiat sezonul pe locul 4, iar FC Viitorul a devenit noua campioană a României.
"Felicit Viitorul, au meritat să câștige campionatul dacă luăm tot parcursul. Noi ne-am apărat, am avut patru ocazii clare, un penalty refuzat, dar asta e. Trebuie să fim fair-play, noi ne-am apărat cum am putut", a spus Miriuță în ProSport.
DISTRIBUIE
Comenteaza