Vedeta CFR-ului este dorită de o rivală din Superligă: „Cât vrea pe el? 3 milioane de euro? Dau și îl iau”
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Aug 2024, 11:06
- Sport
- Ascultă știrea
Gigi Becali, patronul de la FCSB, a declarat că îl vrea la echipa sa pe Karlo Muhar, mijlocașul de la CFR Cluj, unul dintre cei mai bine cotați jucători ai formației din Gruia.
Becali a anunțat că e dispus să ofere 3 milioane de euro pentru Muhar dacă echipa lui se va califica în Champions League în acest sezon, scrie gsp.ro.
„S-a făcut o simulare și s-a făcut că o echipă care iese din grupele Ligii Campionilor câștigă 56 de milioane de euro, fără bilete. Păi, stai să vedem, că dacă intru în grupe mă întăresc. După știi ce fac? Dau trei, patru milioane și iau jucători. Îl am pe unul care îmi place de la CFR, îl iau. E unul de la mijlocul terenului, e Muhar. Cât vrea pe el? 3 milioane? Dau 3 milioane de euro și îl iau”, a declarat Gigi Becali, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Muhar a intrat în ultimul an de contract cu CFR Cluj, iar din iarnă poate negocia cu orice echipă, atunci când va fi în ultimele 6 luni de contract.
Croatul de 28 de ani este cotat la 2 milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com