Vești bune pentru "U" Cluj. Lukic își anunță revenirea: "Ne luptăm până la capăt"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:47
- Sport
- Ascultă știrea
Golgheterul Superligii susține că se simte mai bine și e pregătit să se întoarcă pe gazon.
Accidentat la încălzire, înainte de Derby-ul Clujului, Jovo Lukic anunță că se întoarce pe teren. Atacantul în vârstă de 27 de ani susține că problemele medicale cu care se confruntă nu sunt atât de grave și vrea să contribuie la cursa de urmărire a liderului.
"Sunt bine, m-am antrenat normal şi sunt pregătit să joc. Lumea s-a speriat puţin că aş avea o leziune musculară, dar a fost ceva minuscul, nici vorbă de ceva grav. Aştept să revin şi ne luptăm până la capăt cu Universitatea Craiova.
Unul dintre avantajele noastre este, cred eu, programul mai bun faţă de ei. Ne batem până la capăt, sper să fim campioni", a transmis Lukic, conform Prima Sport.
Atacantul a refuzat oferte pentru a rămâne la Cluj
De curând, jucătorul care a marcat de 20 de ori în actuala stagiune și-a prelungit contractul cu Universitatea și a dezvăluit că a fost ofertat și de alte echipe, dar își dorește să contribuie la succesele formației clujene.
"Au fost câteva oferte, dar le-am refuzat eu în iarnă pentru că am vrut să rămân să ajut clubul. U Cluj mi-a arătat respect din prima zi. Toată lumea s-a purtat frumos cu mine, mi-au arătat din prima încredere şi vreau să răsplătesc lucrul acesta", a explicat golgheterul.











