Goalkeeper-ul campioanei a fost înlocuit la pauza meciului dintre CFR Cluj și Sepsi OSK, câștigat de “feroviari” cu 1-0.
Fundașul francez a declarat într-un internviu publicat de canalul de Youtube al celor de la CFR Cluj că îi lipsește fotbalul și își dorește să revină cât mai repede pe gazon după accidentarea suferită în luna octomb
Fotbalistul venezuelean a ieșit de pe teren încă din primele minute ale duelului cu FCSB.
Atacantul CFR-ului a povestit în presa italiană momentele grele prin care a trecut înaintea să își relanseze cariera în România.
Clubul din Gruia caută să suplinească absența francezului, care va lipsi aproximativ șase luni cu un stopper din prima ligă.
Dan Petrescu nu se va putea baza o perioadă îndelungată pe apărătorul care s-a accidentat în jocul cu FC Voluntari.
Fundașul CFR-ului s-a accidentat în timpul partidei din runda cu numărul opt a sezonului regulat al Ligii 1.
CFR Cluj a primit o veste proastă înaintea primului meci din Grupa A, împotriva celor de la ȚSKA Sofia.
Baschetbalistul celor de la U-BT a suferit o accidentare în ultima partidă de pregătire din Serbia, împotriva celor de la SCM Timișoara.