Cazul lui Anthony Thomas „TJ” Hoover II este investigat de oficiali ai guvernului federal și de stat din SUA. Un bărbat care a intrat în stop cardiac și a fost declarat în moarte cerebrală s-a trezit în timp ce i se pregătea prelevarea de organe.
De la începutul anului şi până în prezent, în România au fost efectuate un număr de 300 de transplanturi, din care 15 pediatrice, arată Agenția Națională de Transplant.
24 de vieţi au fost schimbate în bine, în ultimele şase zile, în urma unor transplanturi făcute de la şase donatori, inclusiv din Bulgaria.
Șefa Agenției Naționale de Transplant, medicul clujean Anca Mureșan, a depus, vineri, o sesizare la DIICOT cu privire la „mai multe disfuncționalități” ale Registrului de Transplant.
Cinci vieţi din judeţul Cluj au fost salvate, în ultima lună, în urma transplantelor de organe prelevate de Agenţia Naţională de Transplant. De asemenea, s-a împlinit o lună de zile de când la şefia ANT se află o clujeancă.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a semnat ordinul de numire a doctorului clujean Alexandra Anca Mureşan în funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant.