Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunţat miercuri că numărul de posturi din organigrama instituţiei va scădea până la finalul lui martie de la 796 la 618.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, susține că el nu îşi doreşte să candideze la alegerile prezidențiale și că cele patru partide pro-europene care au intrat în noua legislatură trebuie să „discute deschis” în privința unui candidat comun.
Potrivit noului lider al liberalilor, înainte de a face o reformă a statului trebuie făcută o reformă a lumii politice, ceea ce înseamnă funcţiile de demnitate trebuie să fie o onoare, nu o sinecură, iar acest lucru trebuie făcut în primele luni ale anului viitor.
Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a acceptat propunerea liberalilor de a fi numit în funcția de prim-ministru dacă Nicolae Ciucă va câștiga alegerile prezidențiale, au declarat surse PNL.
Corneliu Ştefan (Dâmboviţa), Paul Stănescu (Olt) şi Aladin Georgescu (Mehedinţi) sunt liderii PSD care au condus cele mai performante filiale la alegerile locale din iunie, ca procent.
Aleșii bihorenilor au aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi propunerea conducerii CJ Bihor ca parcurile auto ale tuturor instituțiilor subordonate să fie monitorizate prin GPS.
Numele lui Ilie Bolojan, fost primar al oraşului Oradea şi în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, a fost rostit de mulţi politicieni care l-ar fi văzut candidat la diverse funcţii în statul român.
Există deja trei nume vehiculate pentru funcția de premier din partea PNL pentru viitoarea coaliție cu USR PLUS și UDMR.
Emil Boc, edilul Clujului, este singurul primar fondator rămas în Alianţa Vestului din cei patru, după alegerile locale din 27 septembrie 2020.