Căpitanul campioanei este cel mai vechi jucător din lotul “feroviarilor”, fiind transferat în Gruia în vara anului 2011.
Fostul goalkeeper al celor două echipe clujene avea 43 de ani și a suferit un infarct.
Mijlocașul campioanei a fost timp de câteva secunde eroul “feroviarilor” după ce a reușit să înscrie pe terenul deținătoarei recordului de trofee Europa League.
Căpitanul celor de la CFR Cluj, Mario Camora (33 de ani), vrea să primească cetăţenia română cât mai repede şi a vorbit despre acest lucru. Fotbalistul portughez a spus că va locui în România după ce îşi va încheia cariera de fotbalist şi îşi doreşte cu orice preţ să evolueze pentru naţionala României la turneul final de anul viitor, EURO 2021.
CS U Craiova a decis să nu îi prelungească înțelegerea fundașului, care poate ajunge în Gruia la finalul sezonului.
Mijlocașul CFR-ului a vorbit despre perioada complicată prin care trece planeta, dar și despre programul său de pregătire.
Unul dintre fotbaliștii campioanei CFR Cluj a vorbit în termeni laudativi despre antrenorul formației din Gruia.
Lituanianul din poarta campioanei a impresionat pe durata întregii campanii europene a “feroviarilor”.
Dan Petrescu profită de perioada în care e nevoit să stea acasă și ia o pauză de la “sportul rege”, preferând să își ocupe timpul cu alte activități.