17 români au primit șansa la o viață mai bună, în cursul lunii iulie, prin intermediul transplanturilor, după ce patru familii şi-au exprimat acordul pentru a dona organele rudelor aflate în moarte cerebrală.
A doua etapă de admitere la liceu 2024 începe pe 2 august, cu afișarea centrului de admitere și a situației locurilor rămase libere, anunță Ministerul Educației.
În județul Cluj este în vigoare o atenționare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat.
Cea mai mare parte a ţării se va afla, vineri, sub atenționare de caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat, cu temperaturi ce vor urca până spre 40 de grade.
Familia este proiectul numărul 0 din viaţa mea, îi mărturiseşte lui Mircea Bravo antreprenorul atipic din Cluj, îmbrăcat în trening, în timp ce reglează cu munictorii o problemă la o piscină.
Clubul Universitatea Cluj pune astăzi, de la ora 13, în vânzare la stadionul Cluj Arena, bilelele pentru derby-ul Clujului. Prioritate în peluza oaspeţilor şi Tribuna 2 au abonaţii, pe principiul primul sosit, primul servit, iar plata se va face doar cu bani cash.
Rezultatele finale la examenul de Titularizare 2024 au fost publicate miercuri, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul Ministerului Educației.
Până pe 31 august, clujenii pot asculta fragmente sonore din viețile adolescenților din anii '70-'80, în cea mai populară instalație a Muzeului Memoriei - Telefonul Amintirilor, la Biblioteca Județeană "Octavian Goga".
SCJU Cluj-Napoca a recepționat lucrările efectuate în cadrul proiectului cu finanțare europeană care a vizat modernizarea, reabilitarea și extinderea infrastructurii de gaze medicale, a rețelelor de energie electrică și a sistemelor pentru securitatea la incendiu.