Legislaţia s-ar putea îmbunătăţi cu o nouă lege privind interzicerea comercializării şi folosirii petardelor în toate spaţiile publice din România.
Un număr de 108 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a echipelor de salvamontişti au fost primite, în ultimele 24 de ore, atât prin Dispeceratul Salvamont, cât şi la 112.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că începând de luni, 6 ianuarie 2020, prima zi lucrătoare a anului 2020, locuitorii cartierului Mărăști vor avea la dispoziție un nou sediu de primărie de cartier.
Este cod galben de ceaţă în şapte judeţe din Transilvania, sâmbătă dimineaţa, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), iar vizibilitatea scade, pe alocuri, sub 50 de metri.
Bărbatul, urmărit național din anul 2013, a fost depistat și reținut, joi, de polițiștii clujeni.
Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben de ceață pentru județul Cluj.
Rachetele și călătoriile spaţiale nu ar fi existat fără munca de geniu depusă de fizicianul, matematicianul şi inventatorul român de origine germană Hermann Oberth, şcolit la Cluj şi considerat şi astăzi părintele aeronauticii.
Investiţiile nete concretizate în lucrări de construcţii noi au totalizat 35,577 miliarde de lei în primele nouă luni din 2019, reprezentând 53% din totalul investiţiilor, faţă de 44,9% în perioada similară a anului trecut,
Doi bărbați din Cluj-Napoca au fost prinși și predați de polițiștii clujeni, la Penitenciarul Gherla, în vederea executării pedepsei pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul stupefiantelor.