Protagoniștii filmului "Fiul lui Saul", distins cu Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, vor participa la o masă rotundă intitulată „What’s the secret?” la UBB Cluj-Napoca.
Filarmonica din Cluj susţine, vineri, 17 martie, concertul "În lumea lui Ceaikovski", dirijat de Gabriel Bebeşelea. Pe scena Colegiului Academic va urca şi tânărul pianist Daniel Kharitonov interpretând Concertul nr. 1 pentru pian al renumitului compozitor.
Agenţii de poliţie protestează, joi, pentru a atrage atenția asupra nivelului de salarizare, rămas la nivelul din 2009. Proteste au loc la Bucureşti, în Piaţa Revoluţiei, dar şi la Cluj-Napoca, în faţa Prefecturii.
Modificarea legii cetățeniei române, suplimentarea personalului Autorității Naționale pentru Cetățenie și reînființarea birourilor teritoriale la Timișoara și Cluj-Napoca au fost concluziile întrevederii dintre deputatul Constantin Codreanu și Andrei Tinu, șeful ANC.
Proiectul de buget al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2017 a fost dezbătut cu locuitorii cartierului Mănăștur. Pensionarii au fost majoritari la întâlnirea cu edilul Emil Boc, de miercuri seara, de la Cinema Dacia.
Marşul prin centrul Clujului organizat cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni a fost umbrit de un incident ce a vizat afişarea steagului neoficial al Transilvaniei.
Preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Balint, a cerut amplasarea unor plăcuţe multilingve la intrările în Cluj-Napoca, în limbile română, maghiară şi germană, considerând că ar fi un semn de egalitate şi fraternitate, o dovadă vie a libertăţii tuturor clujenilor.
Uniunea Europeană a alocat 150.000.000 de euro pentru construirea a trei spitale regionale la Cluj, Iaşi şi Craiova.
Polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale au depistat o femeie care conducea un autoturism cu viteza excesivă pe Autostrada Transilvania.