În luna aprilie 2022 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o decizie prin care s-au interzis simbolurile invaziei ruse în Ucraina, inclusiv litera Z și panglica Sfântului Gheorghe. Comuniștii și socialiștii din Parlament au contestat temeiul unei astfel de măsuri, dar Comisia de la Veneţia consideră legitimă decizia Parlamentului moldovean.
Comisia Europeană va prezenta marţi raportul anual privind sistemul juridic din România. Înalţi diplomaţi din UE au opinat că acesta “va fi clar mai negativ faţă de cele din anii trecuţi şi va constata deficienţe grave în respectarea normelor statului de drept”. Un europarlamentar german solicită chiar activarea celebrului Articol 7.
După consultările de la Cotroceni, Liviu Dragnea a anunţat că i-a lăsat preşedintelui Klaus Iohannis 10 principii "pentru independenţa reală a Justiţiei şi respectarea statului de drept".
Potrivit unor surse din partid, ALDE va participa, miercuri, la consultările de la Cotroceni pe tema legislaţiei din Justiţie, dar nu va merge împreună cu PSD.
Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, vineri, după raportul Comisiei de la Veneţia cu privire la modificările aduse legilor justiției și codurilor penale spunând că "ministrul Justiției și-a compromis definitiv credibilitatea".
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a dezvăluit, într-o postare pe Facebook, verdictul Comisiei de la Veneția privind prevederea legislativă care priveşte pensionarea magistraţilor.
Comisia de la Veneţia are pe ordinea de zi a şedinţei plenare de vineri adoptarea a două opinii privind Justiţia din România, cea preliminară referitoare la Legile Justiţiei şi una privind codurile penale, la dezbatere urmând să fie prezent şi Florin Iordache.
O delegaţie a Comisie de la Veneţia va efectua, joi, o vizită la Bucureşti, în cadrul pregătirii unui aviz privind modificările Codurilor penale, având întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, dar şi cu membri ai Comisiei speciale pentru Legile Justiţiei.
Dana Gîrbovan a spus, joi, că raportul Comisiei de la Veneţia nu este atât de îngrijorător aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public şi că au fost lansate recomandări şi susţineri la care autorităţile române au datoria să răspundă, menţionând că se analizează doar modificările contestate din justiţie.
Recomandări: