Delegația Congresului SUA, aflată în vizită în România, a transmis susținere clară pentru aderarea României la Programul Visa Waiver, recunoscând îndeplinirea criteriilor tehnice de către țara noastră
Guvernul a aprobat, în ședința din 9 aprilie 2025, proiectul de hotărâre privind reaprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenţi Centurii Metropolitane din Cluj-Napoca.
Guvernul a aprobat proiectele privind varianta ocolitoare a municipiului Baia Mare și centura ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, investiții în sumă totală de peste 12,5 miliarde de lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, un ajutor de 342 milioane lei pentru agricultorii și firmele din sectorul vegetal, pentru cultivarea de legume în sere și solarii, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, măsuri de sprijin pentru toate industriile afectate de efectele noului război comercial al tarifelor vamale între America și Europa.
Plafonarea prețurilor pentru asigurările RCA a fost prelungită.
Executivul a aprobat joi hotărârile aferente organizării alegerilor parțiale din 4 mai, în 19 localități, dintre care una în Cluj, și pentru Consiliul Județean Bihor, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului
A fost publicat, în consultare publică, proiectul de de Hotărâre a Guvernului, care stabilește modul exact în care vor fi acordate vocherele de vacanță anul acesta și cum se vot putea folosi.
Categoric va exista o remaniere, a spus șeful Guvernului. Unul dintre ministerele vizate de remaniere ar putea fi cel de Externe.