Dubla câștigătoare de Grand Slam a transmis un mesaj plin de emoție după ce a renunțat la cariera de sportivă.
Ediția din 2026 a celui mai mare eveniment multi-sport din România a fost dedicată marilor campioane ale țării, Simona Halep și Nadia Comăneci.
Distincția a fost acordată în cadrul conferinței "Curajul de a continua", organizată de UMF "Iuliu Hațieganu".
Fostul lider al clasamentului mondial a sosit cu trei zile înaintea partidei de la Sports Festival 2026.
Pe lângă numele importante care vor participa la eveniment, precum Nadia Comăneci și Simona Halep, participanții se vor putea bucura de competiții și 32 de sporturi de încercat gratuit.
Evenimentul are loc în 11 iunie 2026. Tenismena se va afla în acele zile la Cluj, unde își va juca meciul de retragere în cadrul Sports Festival.
După Elina Svitolina, alte personaje cunoscute din lumea tenisului și-au anunțat prezența la meciul de retragere al Simonei Halep.
Una dintre cele mai importante jucătoare ale ultimilor ani va fi unul dintre invitații speciali la Sports Festival 2026 pentru momentul retragerii Simonei Halep.
Fosta mare jucătoare de tenis, care s-a retras din activitate în urmă cu un an de zile, chiar la Cluj-Napoca, a fost cea care i-a oferit trofeul Soranei Cîrstea, câștigătoarea din 2026 a turneului Transylvania Open.
Dubla câștigătoare de Grand Slam va înmâna trofeul campioanei competiției din BT Arena.