Statele membre ale UE şi-au dat miercuri acordul pentru diminuarea statutului de protecţie a lupilor, dând astfel curs unor cereri ale crescătorilor de animale, în pofida opoziţiei ONG-urilor de mediu, transmite AFP.
Lupii atacă aproape zilnic o fermă de vaci din satul Macău, comuna Aghireșu, judeţul Cluj, producând pagube însemnate. Proprietarul fermei, Kovacs Levente, susține că peste 50 de viței i-au fost mâncați de lupi în ultima perioadă.
O echipă de poliţişti din Arad s-a deplasat, luni, în Ungaria, unde autorităţile au găsit în râul Mureş, în zona localităţii Mako, cadavrul unui copil, care ar putea fi una dintre victimele dispărute după răsturnarea unei bărci cu 12 oameni în zona Periam din judeţul Timiş.
Pompierii clujeni au fost solicitați să întervină marți, 26 iulie, la un incendiu care a izbucnit la un saivan din localitatea Macău, județul Cluj.
Salvatorii de la ISU Cluj anunţă că au participat în această dimineaţă la o intervenție în cazul unui accident rutier petrecut în localitea Macău din judeţul Cluj. Două persoane au fost transportate la spital.
Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar derulării lucrărilor de refacere a podului din localitatea Macău, comuna Aghireșu, grav afectat de fenomenele hidrometeorologice produse în vara acestui an.
Un bărbat din Aghireşu a fost prins de către poliţişti în timp ce conducea fără a poseda un permis.