Anul Centenarului Unirii a fost unul al dezbinării, în care discursul raţional a fost acoperit de un val de violenţă verbală, a spus marţi, la inaugurarea, la Cluj-Napoca, a statuii lui Iuliu Maniu, fostul preşedinte Emil Constantinescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011. Şeful statului critică modificările aduse Legii, precizând printre altele că schimbăril
Omul de afaceri George Becali susține candidatura la titlul de președinte a rectorului Universității Babeș-Bolyai Cluj, Ioan-Aurel Pop.
Niculae Bădălău, senator PSD, a anunţat, miercuri, că este posibilă o plângere penală pe numele preşedintelui Klaus Iohannis, dacă acesta nu respectă decizia CCR de revocare a Laurei Codruţa Kovesi.
Preşedintele Klaus Iohannis împlineşte, astăzi, vârsta de 59 de ani. Iohannis s-a născut în 13 iunie 1959, la Sibiu, oraş al cărui primar a fost din 2000 şi până în 2014, când a fost ales preşedinte al României.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu ia în calcul suspendarea sa, chiar dacă "unii politicieni s-au grăbit să vorbească", pentru că nu există niciun temei legal.
Preşedintele PSD, Victor Ponta (foto), a precizat că social-democraţii sunt pregătiţi să declanşeze procedura de suspendare a preşedintelui României, Traian Băsescu, dacă acesta va promulga Legea cu privire la sistemul unitar de pensii, în forma adoptată de Camera Deputaţilor.