Presiunea asupra graniţelor europene provocată de migraţia ilegală, se menţine la cote înalte, iar Ungaria analizează posibilitatea instalării unui gard de-a lungul frontierei dintre Ungaria şi România.
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat pe ce post va fi televizat amicalul România - Chile, programat pe 13 iunie, pe Cluj Arena.
Comisia Europeană a redus estimarea pentru creşterea economică a României în 2017 sub nivelul anunţat de Guvernul României, de 5,2%.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker se află joi în vizită în România, ocazie în care va susţine un discurs în plenul Parlamentului şi se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Sorin Grindeanu.
Guvernul federal din Elveţia a dispus, miercuri, activarea unei clauze prevăzute în Acordul cu Uniunea Europeană care prevede introducerea în mod temporar a unor restricţii pe piaţa muncii elveţiană pentru cetăţenii români şi bulgari.
Din 1991, de când Banca Mondială şi-a deschis biroul în România, banca a furnizat finanţări în valoare de peste 11 miliarde dolari SUA, reprezentând împrumuturi, garanţii şi granturi în toate sectoarele de activitate ale economiei româneşti.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker se va afla joi în vizită în România, ocazie în care se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Sorin Grindeanu, şeful Executivului european urmând să susţină şi un discurs în plenul Parlamentului.
La nivel naţional, speranţa medie de viaţă este de 75,4 ani. România are un decalaj de 7 - 8 ani la speranţa de viaţă faţă de alte state din Europa de Vest.
Corupția nu a fost dezincriminată, senatorul Șerban Nicolae are dreptate. Ce au reușit senatorii juriști este un călduros "spor la muncă", urare care - te doare mintea - se înfrățește cu versiunea 2.0 a lui "ne vedem la țepe, în Piața Victoriei"!