La nivel național au fost salvate 31 de persoane, 7 dintre acestea fiind transportate la spital.
Bărbatului în vârstă de 80 ani a acuzat o stare de rău în timpul unei drumeții și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Mini-vacanța a adus un număr mai mare de turiști în zonele montane, iar salvatorii au fost constant în alertă.
La Dispeceratul Național Salvamont s-au primit, în ultima zi, 23 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență.
Salvatorii montani au relatat experiența unui bărbat din Cluj aflat în stare de ebrietate pe o potecă din Pietrosul Rodnei.
Chiar dacă am trecut de jumătatea lunii aprilie și de sărbătorile Pascale, pe masivul Vlădeasa din județul Cluj încă este zăpadă și se poate schia.
În ultimele 24 de ore, opt apeluri au fost făcute către Dispeceratul Naţional Salvamont pentru a solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.
O tânără de 25 de ani a fost la un pas să-şi piardă viaţa în Munţii Bucegi, după ce a căzut într-o prăpastie.
Dintre cele 11 apeluri din ultima zi care solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, unul a fost pentru echipa de la Cluj.