Liderul Superligii din acest sezon, Universitatea Cluj, joacă duminică 10 noiembrie, de la ora 21:00, pe Cluj Arena împotriva campioanei României din sezonul precedent, FCSB.
Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a fost testat pozitiv la furosemid, iar contractul său a fost reziliat de clubul clujean.
Ovidiu Bic și Edvinas Gertmonas au prefațat duelul dintre liderul Superligii și campioana en-titre.
Universitatea Cluj primește vizita celor de la FCSB în prima etapă a returului sezonului regulat al Superligii.
Bogdan Boerean, un român din Cluj, este bucătarul-șef de la Mar-a-Lago și lucrează de 19 ani pentru familia lui Donald Trump. El are în subordinea lui o echipă de 70 de oameni, pentru că vorbim de trei bucătării.
Mijlocașul în vârstă de 16 ani a avut o prestație solidă în cel mai recent joc de campionat disputat de Universitatea Cluj.
În urma parcusului excelent al Universității Cluj, doi fotbaliști au ieșit în evidență grație contribuției la reușitele echipei.
Liderul Superligii se numără printre formațiile care au atras cei mai mulți oameni în tribune în prima parte a campionatului.
Radu Constantea a reacționat în problema cazului de dopaj al fotbalistului născut în Portugalia.