Jucătorul care acum evoluează pentru Rapid a vorbit despre cei aproape 5 ani petrecuți la CFR Cluj.
LPF a stabilit 11-le ideal al rundei cu numărul 19 din sezonul regulat al campionatului.
Unul dintre elevii lui Dan Petrescu se află printre remarcații rundei cu numărul 17 din sezonul regulat.
Marius Șumudică nu se poate baza la ședințele de pregătire pe mai mulți jucători importanți din lotul formației din Gruia.
Naționala U23 a României va juca două amicale la Marbella, împotriva selecționatei Mexiculului, respectiv Australiei.
Chiar dacă au jucat acasă, feroviarii s-au impus greu, 1-0, în fața jucătorilor lui Dinamo, care au jucat în nouă oameni din minutul 37. La finalul meciului spiritele s-au ”încins”, chiar pe gazon.
Jucătorul ofensiv al campioanei, Valentin Costache, nu va putea merge la Campionatul European de Tineret, deoarece încă nu s-a vindecat de noul coronavirus.
Războiul dintre CFR Cluj şi FCSB a început înainte ca echipele să ajungă pe teren. Este vorba de un război al declaraţiilor între antrenorul din Gruia Edi Iordănescu şi patronul FCSB, Gigi Becali.
Mijlocașul campioanei a lăudat stilul de joc impus de noul antrenor din Gruia și consideră că el și colegii săi vor beneficia de noile metode de antrenament.
LPF a prezentat lista celor mai buni jucători din runda cu numrăul 13 din sezonul regulat, iar doi fotbaliști ai campioanei se află printre remarcați.