În prezent, nu există medicamente care să încetinească sau să oprească boala Parkinson, iar eforturile de a dezvolta tratamente preventive sunt îngreunate de capacitatea de a şti dacă o persoană va dezvolta această afecţiune.
Începând din iulie 2023 și până acum,, 10.000 de bebeluși au beneficiat de analize gratuite pentru depistarea a 32 de boli genetice rare prin Metabo, proiectul pilot al UMF „luliu Hațieganu” pentru screeningul neonatal.
La laboratorul de specialitate a Spitalului Județean de Urgență Cluj-Napoca se efectuaează, lunar, aproximativ 7.200 de analize, atât pentru pacienții internați, cât și la cerere, cu bilet de trimitere sau în sistem cu plată.
Autorii unui studiu recent susțin că sunt analize de rutină care i-ar putea ajuta pe cercetători să înțeleagă mecanismele de dezvoltare a demenței.
O nouă ediție a proiectului "Sănătate și siguranță în Clujul rural" va debuta sâmbătă 19 noiembrie în comuna Vad.
În perioada 24 septembrie - 1 octombrie 2022 se va derula prima rundă de activități de prevenire și de intervenție din cadrul proiectului, în comuna Așchileu, județul Cluj.
Românii ar putea beneficia mai ușor de investigații de laborator decontate de stat de la 1 iulie, a anunțat președintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie.