Firmele din industria cărnii se pregătesc pentru Sărbătorile de iarnă și încearcă să vină cu o gamă de produse cu care oamenii s-au obișnuit de-a lungul anilor.
Cererea de mici pentru minivacanţa de 1 Mai din acest an s-a majorat cu circa 30% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, producţia estimată de procesatori fiind de aproximativ 18 milioane de mititei, ceea ce înseamnă că jumătate dintre români vor consuma acest emblematic produs.
Reprezentanţii Asociaţiei Române a Cărnii (ARC) avertizează că preţurile cărnii de porc în România ar putea creşte, în medie, cu 15-30%, începând cu luna aprilie, una din cauze fiind creşterea exportului în ţările asiatice.
Asociația Română a Cărnii (ARC) a transmis o scrisoare deschisă președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, în care le solicită ajutorul direct în vederea scăderii TVA la carne.
Recomandări: