Artistul Tudor Chirilă a afirmat, într-o postare pe Facebook, că guvernul Ciolacu 2 al coaliţiei PSD-PNL-UDMR este „o rușine absolută”, întrucât politicienii care ar fi trebuit să facă un pas în spate dețin în continuare funcții ministeriale.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă, marţi, că s-a întâlnit cu o delegaţie a Fondului Monetar Intenaţional, iar specialiştii au apreciat eforturile României de a implementa politici economice responsabile.
Confederaţiile naţionale din industria turismului şi-au manifestat susţinerea pentru menţinerea sistemului actual de acordare a voucherelor de vacanţă, în condiţiile în care există declaraţii contradictorii în rândul autorităţilor cu privire la acest aspect, arată reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
Proiectul de lege cu noile măsuri fiscale nu include perioada pentru care se va aplica taxa suplimentară în sistemul bancar.
Angajatorul va putea decide dacă va da tichete de masă în forma de până acum sau va acorda salariaţilor numerar, a declarat, miercuri seara, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, într-un briefing de presă susţinut la Palatul Victoria.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, spune că România e pe al doilea loc în UE în ceea ce privește supradimensionarea aparatului bugetar.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat la Digi24 că în pachetul de măsuri fiscale discutat în coaliție a fost introdusă și o taxă pentru veniturile excepționale ale băncilor.
Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş se declară„ rezervat” în ceea ce priveşte succesul pe care România poate să-l înregistreze în ceea ce priveşte construcţia de spitale regionale din bani europeni.
Fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, care s-a născut la Cluj, este propunerea PNL pentru ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. A fost validat, joi dimneață, de conducerea partidului.