Omul de afaceri Ioan Crișan a fost omorât într-un atentat cu bombă asupra mașinii în care se afla, în urmă cu trei ani. Fiica acestuia, Laura Crișan, a fost reținută şi adusă la Parchet, alături de alţi suspecți. Este acuzată de omor calificat.
Procesul de votare de la o secţie de votare din Italia, onstituită pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul din Republica Moldova, a fost întrerupt pentru o scurtă perioadă în urma unei alarme cu bombă.
Un bărbat a fost amendat după ce a anunţat că a fost pusă o bombă într-un local. Peste 200 de oameni au fost evacuaţi, iar specialiştii au început căutarea unui eventual dispozitiv exploziv.
Doi teroriști au detonat o bombă, duminică dimineață, în Turcia, în fața Ministerului de interne. Doi ofițeri de poliție eu fost răniți în urma exploziei care s-a auzit la km distanță.
O dronă kamikaze a căzut noaptea trecută în Bulgaria, la marginea unei localități care se află la aproximativ 35 de kilometri de granița cu România.
Universitatea Naţională „Iuri Fedkovici" din Cernăuţi a fost evacuată, vineri dimineaţă, în urma unei alarme cu bombă anunţată la scurt timp după deschiderea noului an universitar din Ucraina, au declarat, pentru Agerpes, surse locale.
Bloggerul militar rus Vladlen Tatarsky a fost ucis de o statuie care a explodat imediat ce a primit-o. Atentatul din Sankt Petersburg s-a soldat cu alţi 25 de răniţi.
Un apel la 112 anunţa că la complexul comercial din Piaţa Consiliul Europei din Timişoara a fost amplasată o bombă. Este a 7-a alertă de pe acelaşi număr.
Ruşii au folosit pentru prima dată în Ucraina o nouă bombă ghidată puternică, cu o greutate de 1,5 tone, susţine Defense Express.
Recomandări: