Clujenii pot vizita Centrul Cultural Francez miercurea viitoare, când instituţia împlineşte 20 de ani, la Ziua Porţilor Deschise, anunţă CCF.
Atelier de poveşti interactive în limba franceză, la Centrul Cultural Francez, între 24 septembrie şi 17 decembrie.
Fostul director al Centrului Cultural Francez timp de cinci ani, Bernard Houliat, şi-a luat ieri rămas-bun de la clujeni. Înlocuitorul său va veni la Cluj doar peste două luni.
Scriitorul Alexandru Jurcan îşi lansează mâine noul volum de poezie, „La capătul morţii". Cartea este una bilingvă, în limba română şi franceză, iar versiunea din urmă a fost realizată chiar de autor.
Vinuri din Chile, Franţa, Italia şi California, într-o degustare mâine la Centrul Cultural Francez.
Copiii clujeni pot învăţa origami, la un atelier organizat de Centrul Cultural Francez, în această vară.
Clujenii pot învăţa să încondeieze ouă în maniera tradiţională din Bucovina, în cadrul unui curs susţinut de Centrul Cultural Francez din Cluj.