Mijlocașul în vârstă de 35 de ani s-a aflat inițial în situația lui Ciprian Deac, dar în cele din urmă a ajuns în Spania, alături de colegii săi.
Echipa antrenată de Daniel Pancu e aproape de a obține semnătura unui jucător ce vine de la o formație de cupe europene.
Tehnicianul unei formații din primul eșalon susține că și-ar dori să îl aibă în lot pe veteranul CFR-ului.
CFR Cluj a pus capăt înțelegerii cu fundașul francez în vârstă de 31 de ani, care a dezamăgit profund în tricoul vișiniu.
LPF a anunțat datele și orele de disputare ale jocurilor din runda cu numărul 23 a sezonului regulat.
Antrenorul CFR-ului a oferit primele reacții după partida pierdută de echipa sa, scor 2-0, contra celor de la Gent.
Echipa antrenată de Daniel Pancu a fost învinsă de Gent în cantonamentul din Spania, scor 2-0.
Președintele clubului din Gruia susține că mijlocașul CFR-ului nu e aproape de o despărțire de "feroviari".
Fundașul francez în vârstă de 29 de ani s-a despărțit de formația din Gruia după mai puțin de jumătate de an.