Campioana României se va afla joi față în față cu cea mai titrată echipa din cea de-a doua competiție continentală.
Deși CFR Cluj a remizat pe teren propriu cu Viitorul, scor 0-0, unul dintre jucătorii “feroviari” se află printre remarcații runde cu numărul 25.
Un oficial al oltenilor a lansat un avertisment derby-ului de la finalul săptămânii către fotbaliștii formației clasate pe locul al doilea.
Partida din ultima etapă a sezonului regulat, dintre olteni și “feroviari” s-ar putea disputa cu casa închisă, după ce un număr record de tichete s-au vândut după primele două zile.
Înaintea primei manșe a duelului cu Sevilla, tehnicianul a acceptat o provocare inedită și a răspuns celor mai căutate întrebari despre el.
Trupa condusă de Dusan Uhrin Jr. s-a impus cu 2-1 și i-a ajutat pe “feroviari” să se distanțeze în clasament.
Trupa lui Dan Petrescu a încheiat la egalitate partida cu formația de la malul mării, 0-0, după un joc echilibrat.
Directorul sportiv al clubului din Gruia, Bogdan Mara, a explicat că expresia folosită de antrenorul “feroviarilor” este una pe care tehnicianul o utilizează frecvent.
Dan Petrescu susține că nu a avut nicio discuție aprinsă cu atacantul ivorian, din cauza faptului că fotbalistul nu dă totul la ședințele de pregătire.