Camera Deputaților a aprobat, marți, proiectul de lege privind competițiile și adunările publice ce prevede că pe stadioane se va putea consuma bere sau chiar și vin în zonele VIP.
Autoritățile locale au alocat pentru proiecte culturale și activităţi sportive o sumă cu 25% mai mare decât în 2023.
Comisia de specialitate din cadrul primăriei a publicat propunerile privind alocarea celor 11,2 milioane de lei, fonduri nerambursabile pentru cluburile și asociațiile sportive din Cluj-Napoca.
Structurile sportive din Cluj-Napoca primesc, în 2019, finanţări nerambursabile de la bugetul local în valoare de 11.1 milioane de lei.
Pentru că în 2018 Clujul este "oraş european al sportului", primarul Emil Boc a anunţat cea mai mare sumă din istorie: 9,5 milioane lei nerambursabili pentru sportul clujean. Cluburile şi federaţiile sportive au cerut de două ori mai mult.