Au fost publicate rezultatele de după contestații ale examenului de Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă.
Peste 500 de unități de învățământ au fost comasate cu altele, ca urmare a reorganizării rețelei școlare.
În perioada 2021-2024, Universitatea Babeș-Bolyai a achiziționat fostele hoteluri Opera Plaza și Onix din Cluj-Napoca pentru amenajarea unor spații destinate proceselor didactice și de cercetare.
Primarul a fost prezent la startul competiției automobilistice dedicate femeilor.
Casa Județeană de Pensii a anunțat că i-au fost repartizate peste 200 de bilete de tratament și a explicat procedura prin care pensionarii le pot obține.
Grădina Botanică "Alexandru Borza" din Cluj-Napoca propune o expoziție specială pentru iubitorii de natură.
Căpitanul campioanei României, U-BT, și-a deschis prin scris sufletul în fața fanilor săi.
ISU Cluj a intervenit în cazul unui accident petrecut în cursul dimineții de sâmbătă la Dej.
Cluj-Napoca este un oraș care se reinventează constant, dar care nu își pierde niciodată autenticitatea. Pe lângă universități, festivaluri și viață culturală intensă, Clujul se remarcă și prin diversitate gastronomică.